Diclofenac Fiterman 10mg/g gel x 50 g
- Producător: FITERMAN PHARMA
- Disponibilitate: În Stoc
- Ultima actualizare: 11.05.2026, 00:04:09
-
19,50 RON
Compoziţie
- Substanţa activă este diclofenac sodic. Fiecare gram de cremă conţine 10 mg de diclofenac sodic.
- Celelalte componente sunt: levomentol, alcool cetostearilic emulgator tip A, parafină lichidă, glicerol, octildodecanol, p-hidroxibenzoat de metil (E218), p-hidroxibenzoat de n-propil (E216), apă purificată, etanol 96%.
Indicaţii terapeutice
Afecţiuni inflamatorii şi traumatisme ale tendoanelor, ligamentelor, muşchilor şi articulaţiilor.
Edeme postoperatorii şi posttraumatice.
Contraindicaţii
- hipersensibilitate la diclofenac, la alte antiinflamatoare nesteroidiene sau la oricare dintre componentele produsului;
- leziuni cutanate, cum sunt: eczeme, leziuni infectate, arsuri, plăgi;
- trimestrul III de sarcină.
Precauţii
Medicamentul nu trebuie aplicat pe mucoase, mai ales la nivel ocular.
Apariţia
unei erupţii cutanate după aplicarea Diclofenac Fiterman 10 mg/g gel, necesită întreruperea imediată a tratamentului.
În cazul utilizării timp îndelungat, se recomandă purtarea de mănuşi de către persoanele care aplică gelul.
Interacţiuni
Datorită absorbţiei sistemice mici a Diclofenac Fiterman 10 mg/g gel în cazul utilizării conform recomandărilor, este puţin probabil să apară interacţiuni medicamentoase.
Atenţionări speciale
Copii
Produsul se administrează numai la adulţi, datorită absenţei studiilor de siguranţă la copii.
Medicamentul conține alcool cetostearilic care poate provoca reacţii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatită de contact).
Medicamentul conţine propilenglicol care poate provoca iritaţii cutanate.
Medicamentul
conține p-hidroxibenzoat de metil (E218) şi p-hidroxibenzoat de
n-propil (E 216) care pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate).
Sarcina şi alăptarea
Produsul
se administrează în primele 5 luni de sarcină numai dacă este absolut
necesar; începând din luna a 6-a utilizarea sa este contraindicată, din
cauza riscului de toxicitate cardio-pulmonară fetală, determinat de
eventuala sa absorbţie sistemică marcată, în caz de administrare în doze
mari, aplicate frecvent şi timp îndelungat.
În cazul altor căi de
administrare, antiinflamatoarele nesteroidiene se excretă în laptele
matern. Prin extrapolare şi ca măsură de precauţie, se recomandă
evitarea utilizării Diclofenac Fiterman 10 mg/g gel la femeile care
alăptează.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Diclofenac Fiterman 10 mg/g gel nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Doze şi mod de administrare
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Se administrează doar la adulți, de 3-4 ori pe zi, la nivelul zonei afectate. Doza administrată la fiecare aplicare variază în funcție de suprafața zonei afectate, fiind de aproximativ 2-4 g gel (corespunzător la aproximativ 5-10 cm gel).
Pentru a realiza absorbția gelului, se efectuează un masaj ușor și prelungit la nivelul zonei dureroase și/sau inflamate. Cu excepția unor cazuri strict recomandate, în cazul traumatismelor de țesuturi moi sau reumatismului abarticular, gelul nu trebuie utilizat mai mult de 14 zile, iar în cazul durerilor din artrite, pe o perioadă mai mare de 28 zile.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acestmedicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Reacţii adverse
Reacţii locale: rar, apar manifestări alergice cutanate pruriginoase sau de tip eritem localizat.
Reacţii de hipersensibilitate:
- dermatologice;
-
respiratorii: foarte rar apar crize de astm bronşic îndeosebi la
pacienţii cu hipersensibilitate laantiinflamatoarele nesteroidiene
(AINS);
- generale: foarte rare, reacţii de tip anafilactic şi în caz de absorbţie cutanată crescută.
Alte
reacţii adverse sistemice comune AINS (de exemplu digestive şi renale)
pot să apară în funcţie deabsorbţia cutanată crescută a substanţei
active, cantitatea mare de unguent aplicată, suprafaţa largă de
aplicare, prezenţa leziunilor cutanate, durata lungă a tratamentului şi
utilizarea de pansamente ocluzive.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă
manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră
sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în
acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct
prinintermediul sistemului naţional de raportare
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478-RO
Tel.: +4 0757 177 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
Supradozaj
În
cazul administrării Diclofenac Fiterman 10 mg/g gel este puţin
probabil să apară fenomene de supradozaj. Totuşi, în acest caz,
suprafaţa pe care s-a aplicat gelul trebuie spălată cu o cantitate
mare de apă.
Păstrare
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25C, în ambalajul original.
A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.
Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă
S.C. FITERMAN PHARMA S.R.L.
Str. Moara de Foc nr. 35, 700520, Iaşi, România
Fabricant
S.C. FITERMAN PHARMA S.R.L.
DJ 249E Km 0,9, sat Tomeşti, comuna Tomeşti, judeţul Iaşi, România
Va multumim pentru interesul acordat
produselor noastre, ne bucuram si speram, totodata, ca ele va vor ajuta
sa va recapatati starea de bine si sa reveniti la un mod de viata
natural, echilibrat. Intelegem cat de important este pentru
dumneavoastra sa fiti corect informati si va asiguram ca facem tot
posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului in ceea ce priveste
descrierea si fotografiile produselor. Cu toate eforturile noastre,
daca producatorul nu ne semnaleaza din timp efectuarea unor modificari
la ambalaje sau compozitie, pot aparea discrepante intre imaginile sau
informatiile prezentate in descrierea produselor.
Pentru
noi, satisfactia fiecarui client este foarte importanta, de aceea
investim in permanenta pentru a ne imbunatati atat gama de produse cat
si modul lor de prezentare in magazinul online.
Va
multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati
orice eventuale erori sau neconcordante pe adresa de e-mail contact@farmaciaroua.ro.
- Termen de livrare: 1-3 zile lucrătoare
- Opțiunea livrare și procesare Fan Courier se activează după completarea adresei de livrare la pagina de checkout
- Cost livrare și procesare Poșta Română: 20 RON
- În cazul în care localitatea unde se va efectua livrarea nu se află în aria de acoperire a operatorului de transport selectat, se va calcula un cost suplimentar
