Ceai Vezică Biliară D75 x 50 g

Ceai Vezică Biliară D75 x 50 g

  • Producător: FARES
  • Disponibilitate: În Stoc
  • Ultima actualizare: 10.08.2026, 00:00:08
  • 13,50 RON


În această combinaţie, sunătoarea susţine producerea normală de bilă şi creşte fluxul biliar.

Gălbenelele „acţionează benefic asupra [...] ductelor biliare.” Cook, The Physiomedical Dispensatory, 1869

Păpădia „acţionează blând asupra ficatului ca şi colagog [...]. Stimulează curgerea bilei în duoden şi susţine transformările eliminatorii ale ficatului.” Ellingwood, The American Materia Medica, Therapeutics and Pharmacognosy, 1919


Beneficii

- Sunatoarea sustine producerea normala de bila si creste fluxul biliar.

- Turita mare are proprietati de stimulare a activitatii hepatice.

- Siminocul sustine sanatatea ficatului si a vezicii biliare.

- Galbenelele, anghinarea, rostopasca si fumarita sustin sanatatea ficatului.

- Menta ajuta in caz de flatulenta si spasme abdominale.

- Papadia si coada soricelului stimuleaza digestia.


Ingrediente

Sunătoare (Hyperici herba) 20%, flori de gălbenele (Calendulae flos) 15%, coada şoricelului (Millefolii herba) 15%, păpădie (Taraxaci herba) 15%, mentă (Menthae herba)10%, fumariţă (Fumariae herba) 5%, flori de siminoc (Helichrysi flos) 5%, frunze de anghinare (Cynarae folium) 5%, rostopască (Chelidonii herba) 5%, turiţă mare (Agrimoniae herba) 5%.


Mod administrare

Se beau 3 căni cu ceai pe zi, după masă.

Durata unei cure este de 2-3 luni.

Cura se poate repeta după o pauză de o lună, sau la nevoie.

Preparare

Peste 1-2 linguriţe amestec de plante se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10-15 minute acoperit, apoi se strecoară.

Atenţionări

Nu este indicat copiilor sub 6 ani şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.

Sarcină și alăptare: Acest ceai nu este indicat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează.

Efecte secundare şi interacţiuni: La dozele recomandate nu au fost semnalate incompatibilităţi cu medicamentele şi nici efecte secundare.


Asocieri recomandate: Dacă fierea este leneşă, ceaiul se poate asocia cu unul dintre produsele de mai jos:

-Vezică biliară lentă capsule D70

-Farebil capsule moi D96 sau soluție D48

-Hepatofit forte capsule D79.


Sfaturi practice de dietă şi stil de viaţă: Dacă fierea este leneşă dieta urmăreşte un regim de cruţare biliară prin evitarea grăsimilor care necesită pentru digestie prezenţa acizilor biliari. Feriţi-vă de prăjeli, viscere, carne şi peşte gras, mezeluri, conserve, unt, smântână, brânzeturi grase, oleaginoase (nuci, alune, arahide), ouă, maioneză, produse de patiserie.


Asociaţi în zilnic în dietă alimente cu efect drenor biliar (ulei de măsline presat la rece, salată verde, andive, anghinare, frunze de păpădie, măsline). Puteţi consuma lactate slabe, legume cu celuloză fină (roşii, ardei, vinete, morcovi, fasole verde, dovlecei, salată verde – crude sau gătite), fructe bine coapte, pâine de secară şi de grâu integral, deserturi cu fructe şi brânză de vaci.


Dacă fierea este hiperactivă sau există depuneri minerale la nivelul vezicii biliare, dieta urmăreşte evitarea alimentelor colecistochinetice (care stimulează contracţia vezicii biliare şi eliminarea de bilă): carnea grasă, viscerele, lactatele grase, rântaşurile, legumele cu celuloza dură, leguminoasele uscate, fructe oleaginoase, ouăle (sunt permise 1 – 2 pe săptămână), ciocolata, cacao, condimentele iuţi, iritante, alcoolul.


Consumaţi legume cu celuloză fină (roşii, ardei, vinete, morcovi, fasole verde, dovlecei, salată verde) – crude sau preparate, fructe bine coapte (de preferat sub formă de suc), carne slabă, peşte slab, uleiuri vegetale presate la rece, condimente uşoare aromate (pătrunjel, mărar, leuştean, tarhon), supe de legume, paste făinoase, pâine veche de o zi.




Va multumim pentru interesul acordat produselor noastre, ne bucuram si speram, totodata, ca ele va vor ajuta sa va recapatati starea de bine si sa reveniti la un mod de viata natural, echilibrat. Intelegem cat de important este pentru dumneavoastra sa fiti corect informati si va asiguram ca facem tot posibilul pentru actualizarea permanenta a site-ului in ceea ce priveste descrierea si fotografiile produselor. Cu toate eforturile noastre, daca producatorul nu ne semnaleaza din timp efectuarea unor modificari la ambalaje sau compozitie, pot aparea discrepante intre imaginile sau informatiile prezentate in descrierea produselor.
Pentru noi, satisfactia fiecarui client este foarte importanta, de aceea investim in permanenta pentru a ne imbunatati atat gama de produse cat si modul lor de prezentare in magazinul online.   
Va multumim pentru intelegere si vom fi recunoscatori daca ne semnalati orice eventuale erori sau neconcordante pe adresa de e-mail contact@farmaciaroua.ro.







  • Termen de livrare: 1-3 zile lucrătoare
  • Opțiunea livrare și procesare Fan Courier se activează după completarea adresei de livrare la pagina de checkout
  • Cost livrare și procesare Poșta Română: 20 RON
  • În cazul în care localitatea unde se va efectua livrarea nu se află în aria de acoperire a operatorului de transport selectat, se va calcula un cost suplimentar
  •  
Trimite rețeta