Arta relaxării – Claudia Hammond
- Disponibilitate: Indisponibil
- Ultima actualizare: 11.03.2024, 00:02:00
-
48,00 RON
Claudia Hammond a absolvit facultatea de psihologie aplicată din cadrul Sussex University. Este profesor de psihologie la Boston University, filiala din Londra, și prezentatoare de emisiuni la posturile BBC World Service şi BBC Radio 4. Locuieşte la Londra.
Arta relaxării – o carte superbă care ne reaminteşte un adevăr mult prea adesea uitat: odihna nu e un răsfăţ, ci o parte esenţială dintr-o viaţă bine şi frumos trăită.
UN BALSAM RELAXANT PENTRU O GENERAŢIE EXTENUATĂ DE PROPRIA SA EFICIENȚĂ
Un răgaz în plină forfotă, harta vieții relaxate, relieful stării de bine și priceperea micului confort personal.
Șarm și relaxare, artă și înțelegere de sine, fără teama de a experimenta relaxarea într-o epocă a celor mai ocupați oameni, for ever on call, al căror statut social e dat de absența oricărui răgaz și de tirania fitnessului și a mărcilor iconice.
„Feriți-vă de goliciunea unei vieți prea pline.“ – SOCRATE
Arta relaxării este o lectură extrem de plăcută, à la légère, și o suită de anecdote și dovezi ştiinţifice de ultimă oră care susţin ideea că odihna este la fel de importantă ca somnul pentru starea de bine. Și ne oferă exact pauza de care avem nevoie ca să înțelegem cum am putea să ne relaxăm. Conform participanţilor la „Testul odihnei“, pe care Claudia Hammond îl invocă adesea, lectura este una dintre cele mai potrivite metode de a ne relaxa. Când vă hotărâți să vă schimbaţi stilul de viaţă 24/7, primul pas este să citiţi Arta relaxării.
Practicile de lucru moderne, stilurile de viaţă moderne şi tehnologiile moderne „şi-au dat mâna” şi au conspirat împotriva noastră, astfel încât viaţa de la începutul secolului XXI să devină peste măsură de solicitantă. Vrem să ne odihnim mai mult, am putea să ne odihnim mai mult şi poate că ne odihnim mai mult decât credem – dar cu certitudine nu ne simţim odihniţi.
Oboseala poate să aibă un impact semnificativ şi asupra abilităţilor cognitive. O sarcină care pare simplă când eşti odihnit devine mult mai dificilă când eşti epuizat. Oboseala duce la pierderi de memorie, la o amorţire a emoţionalităţii, la lipsă de concentrare, la episoade mult mai dese de înţelegere greşită a unor afirmaţii sau situaţii ori la cazuri de judecată deficitară. Aşadar la o stare în care nu-ţi doreşti să se afle nici pilotul avionului în care călătoreşti, nici doctorul care se ocupă de tine.
- Termen de livrare: 1-3 zile lucrătoare
- Opțiunea livrare și procesare Fan Courier se activează după completarea adresei de livrare la pagina de checkout
- Cost livrare și procesare Poșta Română: 20 RON
- În cazul în care localitatea unde se va efectua livrarea nu se află în aria de acoperire a operatorului de transport selectat, se va calcula un cost suplimentar